Brotăcelul și cutremurul de pământ

poveste terapetica

         Întrucât îmi plac foarte mult poveștile terapeutice și pentru că le folosesc destul de des în cadrul ședințelor de psihoterapie, deoarece mesajul transmis de acestea reușește să depășească mai ușor barierele de apărare conștiente și să ajungă în partea inconștientă a minții, acolo unde sunt stocate toate resursele persoanei, voi prezenta în continuare o frumoasă metaforă terapeutică ce sper să vă inspire. Lectura placuta vă doresc! 🙂

             Nu demult, pe malul unui lac din inima munților trăia fericit un brotăcel. Cât era ziua de lungă se bronza la soare, prindea muște, iar seara orăcăia din toate puterile încât toate animalele din pădure îl auzeau de departe. Brotăcelul nu știa multe despre această lume și se bucura trăindu-și viața de la o zi la alta. Era norocos pentru că venise pe lume într-un loc atât de frumos, plin de soare și hrană după plac.

             Din păcate, într-o zi întunecoasă și nefericită s-a produs pe neașteptate un cutremur de pământ. Stânci mari și pietre multe au început să se clatine și să se miște de la locul lor. În învălmășeala de țărână răscolită, pietre prăbușite și copaci răsturnați, bietul brotăcel a căzut și el pe neașteptate într-o crăpătură de pământ neagră și foarte adâncă. Printre bulgării mari și grei nici vorbă nu mai era să poată vedea soarele. Cutremurul de pământ îl luase absolut pe nepregătite așa că brotăcelul zăcea acoperit de întuneric și țărână, fără să știe ce să mai facă, fără să poată reacționa. Orele treceau și abia putea mișca din lăbuțe. Din când în când câte o lacrimă îi umezea ochii. Gaura în care căzuse era așa întunecoasă și rece. Aproape că uitase de soare, de iarba verde și plină de flori, de muștele pe care le prindea atât de ușor. Uitase de ceilalți brotăcei cu care se scălda în lac, de păsările care ciripeau în pădure. Întunericul care-l înconjura era așa de adânc, încât brotăcelul se simțea complet nepuntincios și s-a hotărât să rămână acolo pentru totdeauna.

            „Nimeni n-o să observe și n-o să-i pese” își spunea trist brotăcelul, gândindu-se că nu va mai putea rezista multă vreme, din cauza întunericului care îl copleșea și din care începea să simtă că făcea parcă și el parte. Era cât pe-aci să renunțe la tot. Numai că mai era ceva. până atunci nu dăduse deloc atenție unei voci foarte adânci din sufletul lui. Se părea că acea voce nu era de acord cu gândurile lui și parcă îl îndemna dinpotrivă, să încerce să se elibereze singur din gaura în care se afla. „Caută să găsești o cale să ieși de aici din nou la soare” îi șoptea vocea foarte lăuntrică. „Gândește-te că de fapt asta vrei și tu în realitate”.

           La început brotăcelul n-a ascultat-o, pentru că vocea era mult prea slabă. Dar treptat vocea a devenit tot mai puternică, mai insistentă și el nu se mai putea face că nu o aude. Acest glas a trezit treptat în brotăcel vechea lui dorință de a vedea din nou soarele și de a se zbengui prin iarbă.

                Așa că brotăcelul și-a adunat ultimele puteri, s-a scuturat de pământ și a început să sape cu lăbuțele în sus. Săpa mai slab la început, dar apoi din ce în ce mai sporninc. Mișcările l-au ajutat să se strecoare printre pietre și bulgării de pământ, așa încât la un moment dat chiar a zărit o rază de lumină. Deși ochii lui nu mai erau obișnuiți cu lumina, aceasta i-a dat putere și în curând brotăceul a ieșit iarăși la suprafață. Acum putea să vadă clar urmările groaznice ale cutremurului de pământ. Rând pe rând a început să simtă cum razele soarelui îi încălzeau din nou corpul, a reînceput să simtă mirosul ierbii și l-a cuprins o înviorare plăcută. De necrezut, dar țopăind de colo-colo a simțit chiar că se poate bucura iarăși de viață așa ca înainte.

           Bineînțeles brotăcelul nu a uitat niciodată cutremurul de pământ, pentru care a păstrat o amintire deosebită în sufletul lui. Era acolo un locșor special din inima lui unde se afla această amintire. Dar acum brotăcelul petrecea mult timp ascultând cu mai mare atenție de vocea misterioasă din interiorul lui, care îl îndemnase să găsească singur calea de a se elibera și de a ieși iar la lumină.

Sursa:

Filipoi S., Basme terapeutice pentru copii, adolescenţi şi părinţi (2012), Editura ASCR, Cluj-Napoca

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *